Soție, mămică, prietenă, lider... am fost mereu abordabilă, prietenoasă și dornică să învăț. Tocilar și “party girl” deopotrivă, am fost mereu prietenoasă (însă foarte exigentă în a-mi alege prietenii apropiați), super ambițioasă și mereu studentă de 10. În toate școlile pe care le-am colindat (multe la număr deoarece mama, divorțată de pe când aveam 10 ani, s-a mutat mult) eram un student recunoscut repede și care făcea impresie. Am intrat la medicină printre primii, cu bursă și tot așa m-am și menținut.
De ce vă spun asta? Pentru că, deși nu mi-a lipsit nici inteligența și nici ambiția, au fost multe obstacole pe care a trebuit să le depășesc în călătoria mea.
Neîncrederea celor din jur a fost și este în continuare un astfel de obstacol. Nu neîncrederea în mine neapărat, ci în faptul că lucrurile se pot schimba. Sună familiar? Am auzit de atâtea ori: ”Nu se poate!”, încât această afirmație a devenit o așteptare firească la orice idee sau inițiativă a mea. Cât de trist, nu?
Să vă dau câteva exemple:
“—Când cresc mare vreau să devin medic.
—Nimeni din familia noastră nu a terminat nici măcar liceul și pe tine te arde să dai la medicină. Ești naivă rău. Stai să mai crești puțin.”
M-am susținut singură în Facultatea de Medicină și am terminat printre primii 10%.
“—După ce naști nu mai ai timp de tine. Îngroapă-ți visele după ce ai copii!”
Am patru copii cu care mă mândresc și trăiesc un vis care îmi aduce împlinire și care schimbă vieți.
Și de asta veți râde:
“—Nu poți să faci business cu doTERRA în România. Nu cumpără nimeni kit-uri aici, doar mostre, dacă ai noroc.”
În 2018 suntem deja țara cu cea mai rapidă creștere.
Am privit cu ochi diferiți lumea de când mă stiu, în ciuda faptului că cei din jur se tot încăpățânau să îmi arate contrariul. Am muncit din greu toată viața, dar am păstrat mereu în fața ochilor o imagine colorată, una care spunea: “Se poate!” De câte ori auzeam afirmația: “LA NOI NU SE POATE”, mă încăpățânam și mai tare să demonstrez contrariul.
Căsătorită fiind cu un american (și cu drum liber spre țara tuturor posibilităților) am decis să rămân acasă. Timp de 14 ani mi-am suflecat mânecile, încercând să ajut la schimbarea paradigmelor și a mentalității. Dorința mea de a arăta celor din jur că “SE POATE” s-a transformat treptat într-una de a-i ajuta pe alții să creadă că “EI POT”.
Când ne-am simțit călăuziți să ne mutăm peste ocean, am sperat (în secret inițial) la oportunități care să mă readucă acasă. După un sezon de frustrare, întrebări fără răspuns, lipsă de direcție și viziune pentru viața mea, întâlnirea cu doTERRA a fost un răspuns la rugăciunile noastre ca și familie. Un vis a început să prindă contur. SE POATE oare ca trăind în America să pot ajuta la a aduce schimbare în România? Da, SE POATE! POT EU oare face asta? Da, POT! Deși cred cu tărie în puterea cuvintelor pe care le rostim, în spatele acestui EU POT au fost și sunt multe lucruri pentru care sunt recunoscătoare:
— Copiii și soțul meu care sunt primii mei susținători și care poartă povara atunci când mami “lucrează/o afirmație funny”;
— Echipa de oameni minunați care m-au crezut pe cuvânt cănd le-am vorbit despre “ce-ar fi dacă…”;
— Nenumăratele ore de muncă, de planuri, de frustrări și uneori chiar de lacrimi;
— Providența divină fără de care nu cred că aș fi unde sunt azi.
Mesajul meu pentru TINE este același: “TU POȚI!” Dacă în inima ta crezi acest lucru dar nu știi de unde să începi, dacă speri că SE POATE dar vezi în jurul tău multe obstacole, sau chiar dacă nu stii încă ce crezi, te încurajez să nu renunți! Și eu am experimentat, gândit, simțit ca și tine! Am experimentat de asemenea și văd în jurul meu oameni care experimentează ce înseamnă că EI POT...
… fi cei care își depășesc limitările și condiția;
… fi cei care schimbă status quo-ul;
… fi parte dintr-un vis ce trece dincolo de ei în ciuda obiecțiilor și obstacolelor.
Cu siguranță ai auzit vorbindu-se în jurul tău despre uleiurile esențiale și beneficiile lor. Vreau să-ți spun cum mi-au schimbat viața mie și familiei mele.