Valori Personale

Îmi amintesc foarte clar ședința de mentorat în care am auzit prima dată despre ideea de valori personale. Eram mentorată de o doamnă mai în vârstă, cu o experiență vastă în domeniul în care încercam eu să cresc atunci. Îi mărturiseam că din când în când mă simt ca un control freak (încercam să-mi ascut uneltele de leadership), iar ea mi-a răspuns spunându-mi că sunt mai degrabă intenționată, și asta pentru că una dintre valorile mele personale este etica de muncă responsabilă.

Bine-nțeles că mi-a plăcut foarte mult ceea ce auzeam. Era o narațiune mult mai optimistă decât cea pe care mi-o repetam eu. Curioasă, am întrebat-o cum de știe asta despre mine? Mi-a spus ca este evident din modul în care iau decizii, din cum îmi structurez programul și de asemenea, din rezultatele pe care le produc.

Acest lucru m-a fascinat. Aveam 27 de ani și abia acum auzeam despre valori. Mi-am spus: Oare cum ar arăta viața mea dacă mi-aș clarifica și mai mult această “busolă” și aș încerca să trăiesc condusă de ea? Cum ar fi dacă m-aș uita și la alte aspecte pe care le consideram negative și le-aș clarifica cu ajutorul acesteia? Dacă aceste valori îmi conduceau alegerile și mă reorientau atunci când eram debusolată, clarificarea lor m-ar putea feri de frustrări, de vină și mi-ar crește productivitatea. Așa că, tema mea de casă pănă la următoarea ședință de mentorat a fost să meditez și să-mi prioritizez 5 valori fundamentale.

Dacă credințele sunt date de experiențele noastre personale (așa cum am vorbit în blogul anterior) și modul în care am interactionat cu ele, valorile ne sunt inerente, fac parte din make-up-ul nostru genetic. Valorile sunt universale spre deosebire de credințe și ele oglindesc nevoile noastre, ce este important pentru noi ca indivizi. Ele sunt multe însă vom trăi conduși de o selecție de maxim 5-8 valori. Din când în când, în funcție de etapa din viață, priorități, dezvoltare personală și alte evenimente marcante, ele se pot reprioritiza sau adapta. Uneori preluăm valorile celor din jur însă putem face și o alegere conștientă de ajustare când ele nu se mai aliniază cu CINE SUNTEM NOI.

Un exemplu: la începutul carierei noastre vom prețui mai mult succesul, iar după ce devenim părinți e posibil ca familia să ia locul carierei o perioadă, după care urmează să se ajusteze ponderea dintre cele două. E absolut normal să navigăm printre valori în acest fel. Ați evalua constant valorile și a rămâne dedicat lor e un exercițiu continuu.

Atunci când ne cunoaștem valorile, ne înțelegem mai bine prioritățile, reacțiile, respectiv motivațiile din spatele acestora. De exemplu, dacă cineva nu ia în serios o valoare pe care noi o avem vom fi răniți, iar dacă vom lua o decizie ce contravine valorilor noastre nu vom fi împăcați cu decizia respectivă sau vom simți vină, neliniște, etc.

Vreau să te invit la un exercițiu de identificare a valorilor tale personale și ale familiei tale. Te poți folosi de întrebări precum cele de mai jos pentru a-ți identifica propriile valori:

  1. Ce ar trebui să se întâmple ca să pot spune la sfârșitul vieții că am avut o viață bine trăită?
  2. Ce mă motivează să mă pun în mișcare (motivare intrinsecă)?
  3. Ce urăsc din toată inima? Minciuna și lenea sunt pe primele locuri la mine.
  4. Când m-am simțit cel mai fericit/ă? Ce făceam atunci?
  5. Când m-am simțit cel mai mândru/ă de mine? Ce făceam atunci?
  6. Când m-am simțit cel mai împlinit/ă? Ce făceam atunci?

Fă-ți timp și reflectă la cele de mai sus, apoi folosește-te de lista de mai jos ca să-ți identifici 5, maxim 8 valori. Scrie-le într-un jurnal (sau oriunde la poți avea la îndemână), comunică-le familiei și folosește-le drept busolă când iei decizii. Cu cât le ții mai aproape de inima ta și ești mai dedicat să stai aliniat lor, cu atât mai autentic și împlinit vei fi.

“When the things that you do and the way you behave match your values, life is usually good.” (Când ceea ce faci și comportamentul tău reflectă valorile tale, viața e bună.) - Autor necunoscut

  • adaptabilitate
  • a fi cel mai bun
  • ambiţie
  • angajament
  • antreprenorial
  • ascultare
  • asumarea riscurilor
  • autenticitate 
  • aventură
  • autoritate
  • autonomie
  • armonie interioară
  • bunătate
  • bunăstare
  • claritate
  • coaching/ mentoring
  • compasiune
  • comunitate
  • competență
  • focalizare pe generaţiile viitoare
  • conştient în privinţa mediului înconjurător
  • contribuție
  • control
  • corectitudine
  • creativitate
  • credibilitate
  • creștere
  • curaj
  • curiozitate
  • cunoaștere
  • credință
  • deschidere
  • dialog
  • auto-disciplină 
  • dreptate
  • dragoste
  • distracție
  • echilibru (casă/muncă)
  • eficienţă
  • entuziasm/ atitudine pozitivă
  • etică
  • excelenţă
  • familie
  • faimă 
  • frumusețe 
  • fericire
  • generozitate
  • grijuliu
  • grație
  • determinare
  • iertare
  • imaginea de sine
  • implicare în comunitate
  • impact
  • independenţă
  • iniţiativă
  • integritate
  • împlinire personală
  • încredere
  • înţelepciune
  • învăţare continuă
  • influență
  • leadership
  • loialitate
  • modestie
  • mulţumit cu incertitudinea
  • muncă în echipă
  • nevoia de a fi plăcut
  • onestitate 
  • optimism
  • perfecţionare personală
  • perfecţionare profesională
  • perseverenţă
  • precauţie
  • prietenie
  • pace 
  • provocare
  • plăcere
  • popularitate
  • putere
  • răbdare
  • răsplată
  • realizări (reușite) 
  • recunoaștere
  • respect
  • responsabilitate
  • reputație
  • religie
  • slujire
  • spiritualitate
  • succes
  • status
  • sănătate
  • siguranţa locului de muncă
  • siguranţă
  • soluţionarea conflictelor
  • stabilitate
  • stare de bine (fizică/ emoţională/ mentală/ spirituală)
  • umor/ distracţie
  • viziune
  • impact în societate

După ce ți-ai ales cele 5-8 valori, ia-le pe primele 2-3 și meditează la câteva situații recente în care ai avut dificultăți în luarea unor decizii. Cum te-ar fi ajutat dacă ai fi știut atunci cum arată busola ta?

De exemplu, vă spuneam că una dintre valorile mele este să am o etică de muncă responsabilă. Am o mare dificultate în a lucra cu oamenii care nu apreciază ceea ce fac (ei) și își fac treaba de mântuială. Din acest motiv, când îmi aleg proiectele și partenerii de lucru, îi vizez pe aceia cu care știu că pot colabora și lucra bine, sacrificând inclusiv succese și/sau câștiguri rapide dacă acestea sunt la tocmeală. Este foarte important pentru mine să-mi placă ceea ce fac și cu cine lucrez.

Sper ca acest blog să te ajute să-ți trăiești viața cu scop și împlinire, ghidat de compasul tău interior și nu de așteptările sau pre-setările conjuncturale.

Dacă ești curios, mai jos ai un mic chestionar care-ți va genera un rezultat vis a vis de cine/ceea ce ești tu.
https://survey.valuescentre.com/survey.html?id=s1TAEQUStmw-YS9CrX-2dB5MvmBlTzzL2sEQdz4WCmaBXIb8N91MbJw&locale=ro

Cu mare prețuire față de tine

Carmen, o iubitoare de muncă făcută bine