Sanatos in pielea ta

Zilele trecute am scris (și învățat un grup de prieteni) despre sistemul imunitar și cum materialul prezentat a fost bine primit, am decis să scriu și aici. Sper să vă fie utile și vouă informațiile.

Întreținerea sănătății și a stării de bine trebuie să fie prioritară în orice moment din viața noastră. Informațiile sunt multe, complexe, uneori contradictorii și nu e de mirare că suntem confuzi.

În acest blog nu vă vorbesc (doar) din cărți ci și din experiența personală, pasionată fiind de câteva decenii de a trăi cu energie și scop, mai ales după ce am hotărât să “cresc” oameni (da, copii, dar nu doar la ei mă refer :)).

Am terminat facultatea de Medicină setată pe a lucra cu oameni bolnavi, nu sănătoși. Toată viața am visat să devin medic însă, odată ajunsă în spital am realizat că îmi doresc să mă dedic la a-i învăța pe oameni CUM să nu se îmbolnăvească și cum să trăiască simplu, respectându-și corpul în egală măsură cu mintea și emoțiile. Îi las pe experții în sănătatea mentală și emoțională să ne învețe despre ele, eu mă voi focaliza îndeosebi pe sănătatea fizică.

Pentru a trăi o viață cu scop, alimentați fiind de o energie bună, de durată, într-un flux continuu de creație (suntem co-creatori împreună cu Dumnezeu) și binecuvântând pe cei din jur, am găsit necesare următoarele lucruri:

1. Protejează-ți proactiv gândirea: teama și anxietatea slăbesc sistemul imunitar și proactivitatea.

Creierul tău nu face diferența dintre o amenințare reală și una iminentă sau chiar închipuită. Te vei expune unui stres absolut inutil făcându-ți griji pentru ceva ce probabil nu se va întâmpla niciodată sau se va întâmpla în viitor. De ce te-ai îngrijora ÎN PLUS?

Definește-ți realitatea zilnică și exersează intenționat noua narațiune pe care o vei accepta ca și realitate. Da, poți să-ți educi mintea și să nu crezi orice gând ce-ți trece prin cap. Fii bun/ă cu tine! Folosește-te de un jurnal dacă te ajută sau cere ajutorul unui prieten cu o abordare a vieții asemănătoare cu a ta. Optimismul și gândirea pozitivă sunt o alegere, la fel ca și pesimismul.

De exemplu, în loc de: “Probabil mă voi îmbolnăvi, nimeni nu scapă”, scrie în jurnal: “Sunt recunoscătoare pentru că familia mea este astăzi sănătoasă și fericită și așa va rămâne.”

Fii conștient/ă de faptul că gândurile negative promovează inflamația în tot corpul, iar inflamația slăbește sistemul imunitar și te va face o gazdă mai ușoară pentru neplăceri de tot felul.

What you focus on you MAGNIFY. What you keep in front of you, you are MOVING TOWARD!” (“Amplificăm lucrurile asupra cărora ne focalizăm. Ne îndreptăm în direcția lucrurilor pe care le ținem în fața noastră.”) Tu ce ții intenționat în fața ta?

Poți controla mult expunerea la informații cauzatoare de anxietate pentru a limita și mai mult efectul acestora asupra gândirii tale. Mintea ta este un câmp de luptă constant. Fii conștient și proactiv vis-à-vis de expunere, respectiv dialogul/discursul intern.

Alege non-informarea conștientă (evită știrile, facebook scroll-ul etc).

2. Cele 3 “R”-uri care te vor ajuta

  • Reziliența
    Tu (și rasa umană în general) ești mult mai rezilient/ă decât știi și crezi. Uită-te în istorie! Ai încredere că va fi bine. Nu, nu zic să fii un optimist cu capul în nori, dar nu sta prea mult la taifas cu gândurile pesimiste. Nu lăsa perioadele dificile să te paralizeze. Nu le lăsa să își facă rezidență permanentă în mintea și viața ta. Apleacă-te asupra lecțiilor necesare și du-te mai departe cu credință în cele bune.
  • Recunoștința
    Păstrează un jurnal al recunoștinței. Lucrurile pentru care ar trebui să fim mulțumitori sunt cel mai probabil mult mai multe decât cele care ne cauzează nemulțumiri sau stres. Fă un efort să fii specific vis a vis de ceea ce ai și fii mulțumitor.
  • Rutina zilnică este extrem de importantă. Încearcă să te ții cât mai mult de ea. Alege câteva obiceiuri ce te vor seta spre succes (vezi mai jos).

3. Începe ziua alcalin (cafeaua produce aciditate) și servește un mic dejun consistent.

Începe-ți ziua cu ulei esențial de citrice în apă la temperatura camerei. La micul dejun poți opta pentru sucuri verzi, smoothie (lapte vegetal, pudră proteică, semințe de chia, fructe congelate sau proaspete, spanac etc) sau un mic dejun proteic (ouă, terci de ovăz cu miere și nuci, unt de arahide pe pâine prăjită din făină integrală, etc.)

ATENȚIE la calitatea mâncării: alimentele procesate, alcoolul și zahărul slăbesc sistemul imunitar.

4. Hidratează-te: bea multă apă, mai multă decât de obicei. Aromatizeaz-o cu uleiuri esențiale ce pot susține sistemul imunitar și respirația: Spearmint, Peppermint, On Guard, citrice (Lemon, Lime, Wild Orange, Tangerine).

5. Detoxifică-ți mediul: înlătură chimicalele (produse de curățenie și cosmetice toxice, lumânări parfumate, spray-uri odorizante). Se poate face curățenie simplu, eficient și natural, folosindu-ne de ingrediente precum oțet, bicarbonat de sodiu, săpun natural de Castilia și uleiuri esențiale (Tea Tree, On Guard, Lemon).

6. Susține funcția sistemului digestiv: în tractul digestiv rezidă cea mai mare parte a sistemului imunitar (70-80%) și tot aici are loc producția a aproximativ 80% dintre neurotransmițători. Alimentația va fi cât mai puțin procesată, se va evita constipația (multe fibre din fructe și legume crude, hidratare, mișcare), vom crește biodisponibilitatea nutrienților (din alimente sau suplimente) cu un conținut adecvat de fibre și probiotic (kombucha, varză murată, kefir etc.)

7. Scade inflamația: elimină cât poți din alimentație carbohidrații simpli (și mai ales glutenul), lactatele, băuturile acidulate, cafeaua în exces, zahărul. Greutatea în exces duce la inflamație cronică în corp. Folosește ca și adjuvanți suplimente/uleiuri esentiale precum Copaiba (BCP), Tămâie, Polifenoli (antioxidanți), Turmeric.

8. Vitamina D: expune-te la soare dacă poți (chiar și în balcon). Evită de data aceasta protecția solară, pentru eficiență maximă.

9. Vitamina C: 2000 mg/zi (din fructe și legume, dar și din suplimente)

10. Somnul: dormi câte 7-9 ore/noapte (adulți). Folosește-te de uleiuri esențiale pentru a îmbunătăți somnul, atât calitativ cât și cantitativ. O baie caldă relaxantă înainte de somn va fi de ajutor, precum și reducerea consumului de electronice înainte de culcare (alege o carte mai bine).

11. Fă mișcare: 30 minute/zi (se poate și acasă). Caută câteva programe online de fitness sau scoate bicicleta din garaj dacă nu ai restricții la ieșitul din casă. Eu prefer dănțuitul cu copiii înainte de cină pe muzică antrenantă. :)

12. Uleiuri esențiale: vezi protocoalele de mai jos.

  • Gargară cu apă și 1-2 picături de uleiuri esențiale cu rol protector (On Guard, Copaiba). Pune 1 picătură de Spearmint sau Myrrh pe pasta de dinți pentru un plus de curățenie și prospețime respectiv îmbunătățirea respirației. De fiecare dată când te speli pe dinți, curăță și limba (tongue scraping).
  • Dimineața: Pune 2 picături de ulei esențial de Lămâie în apă, agită și bea pe stomacul gol pentru a te alcaliniza, a porni digestia și a curăța în mod natural tubul digestiv. Folosește zilnic 1-2 picături de ulei esențial de Tămâie sublingual (protector celular). Pune în mișcare limfa și ajută procesul natural de detoxifiere, folosind tehnica dry brushing cu 2-4 picături de ulei esențial de Grapefruit înainte de duș. Picură pe cada dușului câteva picături de ulei esențial de Eucalipt sau Bergamot înainte de a da drumul la apă. Vei simți imediat efectul revigorant și calmant.
  • Pe parcursul zilei adaugă în smoothie 2-4 picături de Smart & Sassy (amestec metabolic), ulei esențial de Scorțișoară, Ghimbir, Bergamot etc.
  • Difuzează în timpul zilei uleiuri în funcție de nevoi: citrice (energie, voioșie), OnGuard (rol protector), Peppermint (respirație și concentrare), Portocală Sălbatică (adaptogen) etc. Seara difuzează Lavandă, Mușețel Roman, Serenity etc.
  • Masează-ți abdomenul cu 2-4 picături de Zengest după fiecare masă sau pune câteva picături de Zengest sau Peppermint în apă și bea.
  • Prepară-ți propria soluție de curățare a suprafețelor: 1 ceașcă de apă, 1 ceașcă de oțet și 30 picături de ulei esențial de Lămâie, într-un flacon cu pulverizator.
  • Baie de aburi (sinusuri): 1 cană de apă fierbinte peste care adaugi uleiuri esențiale precum Eucalipt și Lime. Pune un prosop peste cap și inhalează timp de 10 minute.
  • Baie pentru relaxare și o stare de bine: în cada plină cu apă pune 3 linguri de sare Epsom peste care ai adăugat uleiuri esențiale cu rol de relaxare (Aromatouch, Balance).
  • Relaxează-te cu un masaj ușor înainte de culcare adăugând 2-4 picături de Deep Blue în loțiunea de corp.
  • Ieși la plimbări în aer liber ori de câte ori poți. Respiră adânc și fii recunoscător pentru AZI.

Cu drag și prețuire față de tine,

Carmen


PS: uleiurile esențiale menționate sunt toate uleiuri doTERRA. Nu endorsez nicio altă companie de uleiuri esențiale deoarece că nu am experiență cu produsele lor.