Vă avertizez: post controversat despre somn. Dacă ceea ce faceți în această privință va ajută și nu sunteți frustrați, atunci nu citiți. Însă, cum știu că majoritatea dintre voi vă doriți un program de somn mai eficient, alegeți să mă credeți pe cuvânt când vă spun că știu ceva legat de asta. Tot ce împărtășesc cu voi mai departe a funcționat la toți cei patru copii ai mei. Sunteți gata?
Acum câteva nopți o înveleam bine pe Katie cu plăpumioara-i de toamnă când, deodată, a izbucnit în plâns. Mi-aduc aminte că mi-a trecut imediat prin cap: “Oh, nu! Sunt ruptă. Ultimul lucru de care am nevoie acum este prelungitul orei de somnic la ăștia mici.”
Dar Katie nu se liniștea. A început să îmi spună cum că ea urăște nopțile și somnul, e o pierdere de vreme (da, așa simt și eu uneori) și că îi este teamă de noapte. Total nejustificat, pentru că doarme bine de obicei. Cred că în seara aceea se alinta mai degrabă.
Alint sau nu… trebuia să fac ceva. Ce să fac? Să o cert și să-i demasc prefăcătoria ori… ȘTIU! Mă joc cu ea!
Ca o mamă “uleită” ce sunt, imediat mi s-a dus mintea într-acolo.
Katie, știi ce? Dacă tu crezi că ȚIE ți-e frică, gândește-te la ursulețul tău! Ce ar fi dacă i-am pune niște Peace (un amestec de uleiuri esențiale care liniștesc) peste tot și tu îl ții strâns, strâns în brațe tot restul nopții ca să nu-i fie frică? Katie a schițat un zâmbet, parcă prinzându-se că vreau să o păcălesc. Dar s-a lăsat angrenată în micul joc.
L-am uns pe ursuleț cu Peace (adorăm Peace noaptea la copii) știind că va face pe difuzoru’ toată noaptea și bine-nțeles, așa cum am anticipat, i-a fost însoțitor de somn până-n zori. Katie a sărit la noi în pat de dimineață, bucuroasă rău că Teddie (așa o cheamă), a dormit toată noaptea cu Peace. Și din seara aceea e prezentă peste tot cu Katie.
De ce deschid cu această poveste drăguță? Ca să comunic ceva important de auzit și știut.
Dacă ești printre cei care cred că copiii trebuie să doarmă cu părinții, nu citi mai departe. Dacă crezi că ei trebuie să stea treji cât stau și părinții, la fel, sari peste acest blog. Dacă nu crezi într-un program de somn... ai ghicit! Acest blog nu este pentru tine.
Dacă însă vrei să ai un program de zi/noapte cât de cât previzibil cu copiii, dacă vrei să petreci serile cu soțul, sau cu o carte, serial preferat sau ce are nevoie sufletul tău… citește mai departe. Sunt cărți întregi scrise pe tema somnului, deci nu e intenția mea să fac pe expertul aici, că nu-mi va ieși. Dar uite ce am învățat și ce am reușit să implementez eu în 14 ani de parenting.
Copiii mei dorm și au dormit dintotdeauna în patul lor. Da, și când erau bebeluși. Da, i-am alăptat pe toți.
Copiii mei adorm devreme și dorm aproximativ 10 ore pe noapte. Începem rutina de somn pe la 19:30 și arată cam așa:
Copiii noștri dorm toată noaptea la ei în pat, însă știu că sunt mereu bineveniți la noi dacă au vreun coșmar, sau se trezesc pur și simplu în toiul nopții având nevoie de noi. Ne iubim puțin, iar apoi îi conducem înapoi înspre camera/patul lor.
În primii lor ani de viață copii mei au adormit pe muzică clasică - același album timp de muuulți ani la rând (nu știu dacă asta a ajutat sau nu, doar enumăr aici ce a funcționat la noi). Cred că și acum ar mai fi mers dacă nu ni se strica MP3-ul pe care era acel album ;). Când auzeau primele note din Grieg - “Morning”, primul cântec din playlist, știau ce avea să vie: Moș Ene pe la gene.
Partea pe care am insistat eu cel mai mult când erau mici, chiar bebeluși, era să fac bine tranziția spre somn. Le spuneam la ce oră facem nani, oricât de mici erau, chiar când nu înțelegeau. Le dădeam un reminder de 30 de minute, respectiv 10 și 5 minute și mă țineam de cuvânt. Și cel mai important, am insistat pe a crea un sentiment plăcut cu privire la somn. Deasemenea nu i-am amenințat niciodată cu somnul: “Dacă nu ești cuminte, treci la somn!” Tocmai din cauză că somnul de amiază ajunsese să fie neplăcut la noi (se chinuiau cu orele să adoarmă), am renunțat devreme la el la toți 4 pentru că nu voiam să creadă că a dormi e o corvoadă. Am preferat să îi pun mai devreme la somn seara.
Când erau mai mici și se trezeau noaptea plângând, preferam să ne întindem noi lângă pătuțul lor, pe podea sau în pat, până se linișteau. Când plecam de lângă ei nu ne furișam, ci le spuneam pur și simplu că ne bucurăm că am putut să îi ajutăm dar că acum e timpul ca fiecare să facă nani în patul lui (ok, ok am avut și câteva momente grele când ne-am furișat… poate chiar mai multe... dar regula a rămas :)).
Probabil vă întrebați cum mi-am format obiceiurile/gândirea despre somn: din cărți și din muuulte încercări. În tot ce zic și fac sunt atentă la mesajele subliminale pe care le transmit, deci sunt atentă să mă ascult și să recunosc în fiecare moment ce stare transmite ființa mea. Normal că eram epuizată ca mămică de micuți, însă la culcare mă înarmam cu toată forța astfel încât să nu transmit stres. Indiferent că era somn de amiază sau de seară, sentimentul pe care voiam să îl transmit era același: că a dormi e plăcut și ne face bine. Am încercat să nu alaptez pentru somn (nu mi-a ieșit mereu), ci să fie primul lucru când se trezesc. La nani îi punem conform unui program pe care l-am ajustat mereu în funcție de vârstă și nevoile individuale ale fiecăruia. Însă mereu am avut un program de somn de care ne-am ținut cu sfințenie, mai puțin când călătoream.
Ne rugăm în fiecare seară și unul dintre lucrurile pe care le spunem în rugăciune este: ”Îți mulțumim Doamne că ai creat noaptea pentru ca trupurile și inimioarele noastre să se vindece. Îți mulțumesc că veghezi asupra noastră și că noaptea ne va umple de energie pentru ca mâine să avem cea mai bună zi.” Asta după citit și jucat… dar nimic foare vioi, ci un joc care să îi liniștească. După rugăciuni, câțiva pupici și câteva căscaturi, mama părăsea camera zâmbind, cu un noapte bună și un nelipsit te iubesc. Mai nou, în ultimii 4 ani, ne asigurăm că difuzorul e pornit cu Levănțică și/sau Cedru de exemplu (sau ce își aleg ei, că sunt mărișori acum și știu).
Noi servim cina devreme, pe la 17:30-18:00 iar copiii se culcă între 20:15 - 21:00, la intervale de 15 minute, în funcție de vârstă și ca să ne dea timp să ajungem la fiecare dintre ei înainte de somn (e foarte important acest aspect pentru noi). De regulă amândoi o facem, cu fiecare dintre copii. Când unul dintre noi este plecat de acasă, neapărat sunăm la ora somnului ca să ne rugăm împreună.
Da, fetița mea de 14 ani stinge lumina, fără să se plângă, la ora 21:00. Cum am făcut asta, vă întrebați? Ei bine, după cum vă spuneam, nu îi învățăm obiceiuri bune în adolescență, ci de mici mititei. (În curând veți citi un blog despre responsabilitățile pe care copiii mei le au în casă - chores).
Apoi eu am înțeles că atunci când îi tratezi ca pe ființe inteligente de mici și le explici frumos lucrurile, ei aleg bine în general. Când Meli a început să riposteze vis a vis a de ora de somn i-am trimis un studiu despre somn făcut de profesioniști, unde se vorbea despre efectele lipsei somnului, sau a calității proaste a somnului asupra creierului și activităților zilnice, inclusiv și mai ales la copii. Am legat asta de ce îi plăcea ei să facă. De exemplu, pentru ea e important să se poată concentra bine la școală. Și mai departe a făcut ea singură legătura. Dacă era sportivă, îi spuneam că somnul prost poate afecta performanța ei sportivă, ș.a.m.d.
Apropo de adolescenți, fetele noastre nu au voie cu telefonul în dormitor și cu atât mai puțin seara. Mă repet, când le explici bine și informat de ce, nici nu se ceartă cu tine pentru deciziile luate, mai ales dacă ai lucrat la o relație bazată pe încredere și respect reciproc și ei știu care sunt negociabilele. Au mai încercat ele replica “dar toți copiii”, însă nu le-a mers și în timp au înțeles că acel argument nu le dă sorți de izbândă.
De ce vă spuneam mai sus despre ora mesei? Pentru că e foarte important să vă asigurați că nu merg la somn cu burticile goale goale, dar nici un snack prea aproape de somn nu îi va ajuta. Noi le oferim ceva în jur de 19:00 -19:15 (felii de fructe, pocorn) și se pare că funcționează bine acest program. Dacă aveți alte ore de somn, folosiți-vă de exemplul nostru pentru a crea propriile intervale.
În ce seri stau puțin mai târziu? Vineri și sâmbătă, dar nu mai târziu de 22:00, pentru că vrem să se comporte bine a doua zi. Da, facem excepții dacă avem musafiri sau suntem în concediu și de fiecare dată, a doua zi ne pare rău că am făcut-o :). Ce mai ajută în cazul nostru este să facem mereu legătura între somnul deficitar și comportamentul lor de a doua zi, pentru că aproape întotdeauna este o legătură în ceea ce privește fie comportamentul, fie nivelul de concentrare/atenție, chiar și apetitul. E bine să învețe de mici aceste lucruri pentru a trăi conștient. Tot în aceste seri au voie și cu electronice, pe ceas, limitat. Mai facem excepție în timpul săptămânii când vine vorba de un film împreună cu familia, mai ales dacă avem ceva de sărbătorit ori e genul de zi cu ceai și foc în șemineu.
Somnul e plăcut, e ce ne trebuie ca să trăim sănătoși și conștient. Somnul e de partea noastră. E important să fim și noi exemple bune pentru copii la capitolul ăsta. Nu vă sacrificați nopțile recuperand sarcini de peste zi pentru că vă pierdeți productivitatea. Mai bine treziți-vă cu 30-45 de minute înaintea copiilor și să vedeți că veți face mult mai multe în acel timp scurt, cu un creier aerisit și odihnit.
Vreau să clarific un aspect: ORICE vârstă e educabilă. Când am scris că obiceiurile bune se formează de mici-micuți am vrut să încurajez gândirea pe termen lung. Chiar dacă nu ți se pare necesar ca la 2 ani copilul să își facă patul, dacă nu o face la doi ani șansele să nu o facă nici la 12 sunt mari... și poate nu se va întâmpla nici la 20. Cu toate astea, mereu îi poți învăța lucruri noi, doar că și dezvățul ia ceva timp, nu doar învățul. Așa că, înarmați-vă cu răbdare și nu luați personal opoziția din partea lor și nici ritmul uneori mai lent al schimbării.
Vă îmbrățișez și somn ușor <3