Un ALTFEL de Parenting?

Probabil vă întrebați cine mi-s eu de vin înspre voi să vă vorbesc despre Parenting? Ce mă face o voce în acest domeniu?

Haideți să vă aduc câteva motive și hotărâți voi dacă vreți să mă ascultați mai departe :):

Pentru că îmi place la nebunie să vorbesc și să studiez acest subiect (e în top 3 pe lista subiectelor mele preferate, pe lângă Leadership și Sănătate).
Pentru că unde-s patru sunt multe lecții și am ales să fiu învățabilă da dragul sănătății mele mentale ;).
Pentru că am vorbit cu atâtea mămici chinuite fie de vină, fie de o neputință constantă, fie împovărate de așteptări nerealiste ori pur și simplu cu paradigme greșite ce au dat naștere unor comportamente greșite în copii. Am fost un ajutor pentru unele dintre ele.
Pentru că nu cred în copii perfecți ori “cuminți” (habar nu am ce înseamnă acest cuvânt, sincer) dar cred în copii ascultatori, respectuoși, descurcăreți, muncitori și cu suflet mare.
Pentru că sunt întrebată mereu: “Cum faci asta cu patru copii? Și nu, nu am avut niciodată bonă non stop sau bunica non stop.

Cred că marele meu talent este să le sun NU copiilor mei fără să mă simt vinovată :). Oops mai sunteți cu mine? Am început prin a învăța LA CE să spun NU (copiii au nevoie de limite clare, bine explicate și reamintite constant). M-a ajutat enorm cartea “Boundaries with kids” (scrisă de Dr Henry Cloud și Dr John Townsend) din care am înțeles că limitele/îngrădirile le fac bine copiilor și îi fac să se simtă mai în siguranță și mai liberi (paradoxal, știu). Este singura carte despre Parenting pe care a fost musai și pentru soțul meu să o citească. De ce? Pentru că dacă mami și tati nu cad de acord pe această temă, se duce totul de râpă. Copiii sunt mari negociatori, chiar manipulatori :) și vor ști la cine să apeleze pentru a obține ceea ce vor și asta va duce nu doar la lipsa de consecvență în acțiuni și consecințe, dar și la apariția unei prăpastii între mami și tati.

La ce spunem NU? La ce spunem DA? Ce e acceptabil dar NU preferat? Ce e negociabil? Ce e un mare NU? Ce e important? Ce poate fi ignorat? (O, da, ne alegem luptele.)

Nu vă încurajez neapărat să citiți o carte împreună, dar este important să vă puneți de acord asupra acelor limite. Dezacordul poate “fisura” relația voastră și poate avea consecințe negative pe termen lung asupra copiilor.

Apoi am învățat CUM să spun NU fără să spun NU. E o artă să îi înveți pe copii încăăde mici să aleagă BINELE crezând că a fost ideea lor ;). Pentru asta m-a ajutat mult cartea “Sheparding a child’s heart” care vorbește despre a “disciplina” inima, intențiile/pornirile și nu comportamentul. Eu numesc asta MAJORING IN MAJORS ca și principiu. Majoritatea major in minors și de aici multele probleme în consecvența rezultatelor.

Fac o paranteză aici pentru a spune că din toate cărțile citite mi-am luat doar ceea ce am avut nevoie, ce a rezonat cu valorile mele și cu ceea ce-mi doresc pe termen lung pentru copiilor mei ce vor deveni adulți. De exemplu pentru mine este extrem de important să cresc copiii buni, independenți și care să știe să-și găsească resursele în Dumnezeu și în ei înșiși.

Următorul lucru pe care l-am înțeles devreme a fost să fiu atentă la “lecțiile dincolo de lecții”. Știu că mă repet când spun asta, dar duplicăm în familie ceea ce suntem, vorbim, gândim. “Cuvintele pot deveni o casă în care locuim”. Am înțeles repede faptul că ceea ce îi spun unui copilaș mic și cum o fac este extrem de important. Miam educat și bonele și bunica să se ferească de expresii precum:
“Ești rea”, “Nu ești cuminte”, “Ești obraznică”, expresii care nu le comunică nimic decât un sentiment negativ cu care nu știu ce să facă. Le-am explicat că e important să le explice copiilor:

Ce așteptări au de la comportamentul lor (îi pregătește pentru succes.) De exemplu: “Când mergem la biserică este foarte important să vorbești în șoaptă dacă trebuie să îi spui ceva lui mami” sau “Când mergem la petrecerea aniversară a lui Bogdan ne vom asigura că toată atenția este asupra lui și-l vom răsfăța cu un cadou și un comportament frumos” sau “Când mergi cu mami la cumpărături nu vei cere să îți cumpăr jucării. Poți însă să te uiți la ele și să le pui pe o lista de dorințe.” Nu vom pedepsi niciodată un comportament rezultat în urma lipsei noastre de comunicare.
Că ei sunt BUNI și comportamentul lor trebuie să reflecte asta. Le aduc aminte mereu cum se poartă un copilaș cu bun simț și atent față de nevoile celor din jur.
Când au avut un comportament neadecvat (poate au vorbit prea tare într-o cameră în care erau persoane în vârstă pe care le puteau deranja), în loc să le spun: “Vorbește mai încet, pe buni o doare capul”, îi voi spune “Când vorbim atât de tare s-ar putea să îi deranjăm pe cei din jur. Copiii ascultători sunt atenți la nevoile celor din jur. Mă ajuți aici, prietene?” Eventual îi spun asta chiar șoptit. Copilul va imita tonul meu. Da, s-ar putea să trebuiască să îi aduc aminte de “n” ori. Dar amintiți-vă ca și regulă generală de parenting: noi, părinții, trebuie să fim mai fermi, mai puternici o singură dată în plus față de ei.

E foarte important să educăm starea inimii mai degrabă decât un anumit comportament și să o facem punând întrebări bune: În loc să strigăm de pe o bancă din parc “Nu mai scuipa copiii!”, mergi la el, ia-l deoparte, coboară-te la nivelul privirii lui și explică-i că acel comportament este un mare NU și poți pune câteva întrebări să vezi ce l-a generat, ca de pildă : “Te-ai supărat pe Diana? Ce anume din comportamentul ei te-a supărat? Cum crezi că o putem ajuta pe Diana să fie mai atentă pe viitor să nu te mai rănească iar?” Copiii trebuie să înțeleagă că “Pământul nu se rotește în jurul lor” (da, chiar am scris asta) și că e important să facem loc tuturor să conviețuiască pe lângă noi, fericiți.

Sunt două lucruri care primesc cele mai grave consecințe la noi. Le-am explicat tuturor asta și aveam lista pe frigider:

Când sfidează autoritatea
Când în mod intenționat se rănesc pe ei înșiși sau când îi rănesc pe alții.

Și, chiar mai important: orice deviere de la comportamentul care este considerat normal pentru vârsta lor are UN FEL de consecință, ÎNTOTDEAUNA. Da, mai ales când ești obosită, știu. Nu voi vorbi deloc în blog-urile mele despre ce fel de consecințe să aplici, asta este o chestiune de credință personală, însă te încurajez să vorbești cu cineva de încredere dacă nu ești sigură cum să procedezi.

Am vorbit puțin despre cuvinte și cât sunt ele de importante. La fel de importante însă sunt și tonul, privirea, proiecția mindsetului nostru.

Am învățat repede că e important să îmi întâmpin copiii în fiecare dimineață cu un zâmbet pe buze (indiferent cum mă simt, NU e despre mine) și să le spun un “Bună dimineața” cu căldură, astfel încât ei să știe că sunt bineveniți în lumea mea azi, mâine și în fiecare zi.

A fi optimist și pozitiv sunt alegeri (sigur ați citit asta deja în alte bloguri scrise de mine) iar copiii sunt ca un burete al stărilor noastre. Când suntem în preajma lor e important a ne învăța să vedem și să comunicăm partea plină a paharului. Nu și iar nu, nu spun că trebuie să ne prefacem în preajma copiilor și că nu trebuie să îi lăsăm din când în când să vadă slăbiciunea noastră. E chiar important să o facem! Să îi lăsăm să vadă cum ne gestionăm noi călătoriile anevoioase, e important să ne vadă dând greș, cerându-ne iertare sau redresându-ne. Dar bârfa, văicăreala constantă, negativismul, critica îi va afecta foarte mult și oricum nu ne slujesc nici nouă. Să fim cu băgare de seamă! Eu am învățat o vorbă ce mă ajută în astfel de situații: “Da, dar..” și apoi îmi readuc aminte lucrurile pentru care sunt recunoscătoare (bucuria de a fi mamă fiind printre primele.)

Vă încurajez să faceți acest exercițiu de mindset cu mine, măcar pe perioada acestei serii despre Parenting (dacă aveți nevoie de el firește) și să începeți ziua împreună cu copiii având o așteptare diferită: dacă de obicei te aștepți la o zi grea, așteaptă una bună și caută acele crâmpeie pentru care să fii recunoscătoare. Vei vedea că atitudinea ta se va schimba și dacă e adevărat că totul e un “self fulfilling prophecy”, în timp, zilele tale cu copiii se vor simți mai puțin anevoioase și chiar o sursă de bucurie și împlinire.

Vreau să închei acest blog cu cel mai important aspect: FII BLÂNDĂ cu tine și cu ei.
Iubește-te în acest proces de învățare a mămicitului. Nu te auto-condamna pentru nimic, niciodată, învață cu grație, cere-ți iertare și mergi mai departe. Și modelează același lucru pentru minunile tale. Voi avea un blog separat despre “Mommy guilt” și sper să te conving că ești exact cine trebuie să fii pentru odrasla ce ți-a fost dăruită și încredințată spre creștere.

Cu apreciere și prețuire față de toate eroinele ce citesc,

Carmen