Dragi mămici și tătici,
Încep seria pe subiectul meu preferat de discuție: MĂMICITUL.
ADOR să fiu mămică! M-a luat prin surprindere extraordinar de mult acest rol când am decis că sunt pregătită să am copii. Da, mi-a fost hărăzit să am acest privilegiu și nu-l iau de-a gata.
Fac o mică paranteză aici pentru a menționa că voi încerca să fiu extrem de atentă și respectoasă vis a vis de femeile care încă așteaptă să aibă copii, ori care poate au renunțat, pentru mămicile care au copilași adoptați sau în plasament ori față de cele care au copii “de suflet”.
Eu am născut patru copilași și ei sunt cea mai mare binecuvântare a mea. În momentul în care scriu ei au 13, 11, 9 respectiv 6 ani. Da, în 7 ani de zile am născut 4 copii, deci am fost fie însărcinată, fie am alăptat aproape o decadă din viață :). Am trăit toate stările posibile în ultimii 13 ani: extaz, neputință, extenuare, îngrijorare, mândrie, fericire pură, disperare, mânie însă niciodată nu m-am simțit copleșită sau resemnată cu privire la rolul meu de mamă, soție, femeie. Din nevoia mea acută de a fi în control și pregătită, după ce am aflat că sunt însărcinată cu fetița noastră cea mare, am decis că Parentingul, ca multe alte lucruri în viață, este și știință și artă (trebuie învățat la fel de mult cum trebuie intuit.)
Mi s-a spus din stânga și din dreapta, de către persoane în general bine intenționate, că:
Acestea sunt doar câteva exemple. Ei bine, în cazul nostru nici una de mai sus nu s-a dovedit a fi adevărată însă. Am făcut unele alegeri foarte radicale pentru că asta să nu se întâmple… rămâneți doar cu mine preț de câteva săptămâni.
Inițial, când am ascultat toate acestea, din dorința mea de a înota împotriva curentului și de a hotărî eu pentru mine și ai mei ce e bine și ce nu, am străbătut câteva librării (mai întâi în SUA) și am cumpărat TOATE, dar TOATE cărțile despre Parenting. Apoi m-am pus pe treabă. Am citit cărți despre Sarcină, Naștere, Alăptare, Cum să crești copii încăpățânați (mă așteptam să fie așa, cunoscându-mă pe mine), Disciplină, Cum să pui limite, Cum să-ți lansezi copii înspre succes de mici, etc. M-am rugat în așteptarea lor și mi-am reamintit constant că Dumnezeu este și mai interesat de binele copiilor mei decât mine. Copiii mei erau creația Lui, mai mult decât a nostră. M-am simțit responsabilă înțelegând că eu cresc de fapt viitori soți, soții, co-echipieri, lideri.
De-a lungul timpului am hotărât că Parentingul va fi fun, că pruncii mei nu vor lua loc visurilor mele ci vor fi întâmpinați într-o familie cu părinți a căror destine încă se faureau. Nu erau un episod de 18 ani între anii X și Y ai lui mami și tati, ci veneau să completeze frumos ceva ce se întâmpla deja. Copiii aveau să fie parte integrantă a familiei noastre în care cu toții contăm și cu toții contribuim (bine-nțeles, în funcție de vârsta și nivelul lor de înțelegere.) A trebuie să învățăm repede ce putea fi negociat și ce nu, mai ales după ce am fost depășiți numeric de omuleții cu voințe proprii și foarte puternice.
A trebuit să înțelegem repede care erau acele aspecte culturale și/sau moștenite care aveau să ne influențeze, care contau pentru integrarea nostră în lumea pe care ne doream să o influențăm și care erau acele paradigme ce trebuiau schimbate pentru că nu ne slujeau. Mă refer aici (și nu exclusiv) la spiritualitate, școlarizare/educație, hrană, somn, concedii, rolurile de parenting asumate (până la urmă amândoi i-am plămădit.) ;)
Încă învățăm să fim o familie și sper că experiențele noastre să fie o inspirație și pentru voi. Cert e că avem 4 copii foarte încăpățânați, integrați bine la școală, foarte independenți și interesați în aceleași lucruri care ne preocupă și pe noi fără a fi deloc la fel ca noi ori “cuminți” în sensul clasic ;). Sunt toți îndrăgostiți de cărți, călătorit, gătit, muzică, niște “nerds” simpatici de care suntem extraordinari de mândri. Mai important decât orice este că iubesc oamenii și au mare grijă să-i includă pe toți. I-am învățat că nici un grup nu trebuie să fie un cerc închis, că nici un copilaș nu trebuie să se simtă exclus. Deși își aleg cu atenție prietenii apropiați, se străduiesc să-i iubească pe toți cei din jurul lor.
Dragilor, nu există copii “răi” așa cum nu există copii perfecți. Ei sunt cu toții “perfect de imperfecți” și extrem de “iubibili” pentru ceea ce sunt. Treaba noastră este să îi observăm și să îi călăuzim înspre cea mai bună versiune a lor, aducându-le mereu aminte că “sunt minunați, și ca atare comportamentul și alegerile lor trebuie să oglindească asta.”
În următoarele câteva săptămâni sper să te împuternicesc și să te ajut să vezi un alt gen de parenting, unul mai asumat și mai eliberator în același timp.
Îmi aduc aminte că acum câțiva ani, la o conferință națională a organizației cu care lucram, cineva mi-a spus: “Ești una dintre cele mai relaxate mame pe care o știu.” Și a fost cel mai frumos compliment primit vreodată. Am învățat să nu preiau starea copiilor la un moment dat, să nu consider orice tantrum un capăt de țară, să nu împrumut de la ei tonul de văicăreală și să nu mă victimizez în urma acțiunilor lor. Am învățat să mă detașez de momentele dificile și să le privesc cumva din exterior, fiind astfel mult mai capabilă să le gestionez, cu autoritate, ca un adult.
Sper să îți pot fi de folos!
Cu drag,
Carmen