Dragilor,
Săptămânile astea am vorbit despre a visa, despre a fi vizionar, curajos și a lupta împotriva curentului.
Un lucru imi doresc a-ti fi clar după ce consumi acest blog: nu vei ajunge niciodată să-ți împlinești visurile fără eșec temporar (așa îi zic eu). Deci… pentru că îți sunt prietenă și pentru că se nimerește că Ed Sheeran e din nou în căști (pe bune) ascultă-mă bine!
Devino intimă cu “eșecul” temporar dacă vrei să ai succes pe termen lung.
Draga mea, nimeni nu deține rețeta succesului. Ea se găsește în povestea noastră, a fiecăruia, în ceea ce suntem fiecare dintre noi. Avem nevoie să ne familiarizăm cu cele mai intime locuri, cele mai nevizitate cotloane din inima noastră. E nevoie de curaj și reziliența pentru a fi unul dintre ACEI care reușesc.
Eu am o vorba și o cred din toată inima: Vei învață mai mult din greșelile mele decât din ceea ce fac bine. Pe parcursul a celor 20+ ani de leadership (da, am început de tânără, proaspăt intrată la facultate) am învățat că eșecul e parte din succes și am decis că el (eșecul) arată mult mai mare în ochii mei decât în ai celor din jur. În general oamenii sunt preocupați de limitările, lipsurile și eșecurile lor. Le văd pe ale altora temporar și, în cel mai fericit caz, învață din ele CE SĂ NU FACĂ, punând apoi din nou reflectorul pe ei.
Locuiam în Tg Mureș încă și eram în drum spre Cluj cu o prietenă pe care o apreciam maxim. Eram invitata ei într-o emisiune de televiziune și foloseam acele aproximativ 2 ore de drum pentru a ne cunoaște mai bine. Eram fericită și în ciuda emoțiilor abia așteptam să împărtășesc din mine celor ce aveau să urmărească emisiunea respectivă.
La un moment dat prietena mea m-a întrebat: “Care e secretul tău, Carmen? Cum faci de te ridici mereu în fața eșecului?” Recunosc că era prima dată când cineva mă întreba asta și m-am surprins și pe mine când am răspuns, fără ezitare: “Pur și simplu am învățat să fiu confortabilă cu a mă scutura de praf și a mă avânta înainte, imediat după ce am căzut.”
Dragilor, am auzit toate obiecțiile posibile pe parcursul vieții mele:
“Nimeni din familia noastră nu a mers la facultate.”
“Trebuie să te orientezi spre o profesie care-ți va aduce și bani, uită de visurile tale.”
“Femeile nu pot face asta, mai ales dacă vor să aibă și copii.”
Și preferată mea: “La noi nu se poate” - asta mă enervează la culme.
Deasemenea am avut de înfruntat toate piedicile posibile. Crezi că ale tale sunt mai de netrecut decât ale mele? Vrei să pariem? :)
Am decis însă, încă de tânără, că EU îmi voi alege realitatea în care voi trăi. În general, când eram mică/tânără arăta cam așa: orice alegea majoritatea, eu decideam să aleg invers. ;) Mi-aduc aminte un episod din anul întâi de facultate în care mergeam spre casă, după primul semestru, respectiv prima sesiune la Medicină în Tg Mureș. Trenul mergea spre Hunedoara și eram în compania unor colegi. Unul dintre ei mi-a zis: ”Tu te contrazici doar de dragul de a te contrazice” și ceilalți au aprobat zâmbind. Inițial am fost insultată de remarca lui (mai ales că mă curta :)). Dar curând am ajuns să apreciez acest comentariu. Aceasta avea să fie soarta mea.
(Nu mă înțelegeți greșit. Nu fac o virtute din a te contrazice de dragul de a te contrazice. M-am mai înțelepțit și eu între timp cu ajutorul lui Dumnezeu și am învățat să identific acele cauze pentru care merită să te “contrazici” cu toată inima, pentru care merită să lupți împotriva curentului.)
Am decis repede că pot fi fie conformistă, fie reformatoare. Iar România avea și are încă nevoie de reformatori. Așa că am ales calea mai puțin bătătorită și pe parcursul căreia eșecul avea să-mi devină partener.
Dacă ți-e teamă de eșec, lasă-mă să-ți reamintesc ce am spus mai sus: majoritatea oamenilor sunt focalizați pe EI ÎNȘIȘI, nu pe tine, nici măcar pe eșecul tău. Eșecul tău va fi vizitat pentru scurt timp, după care oamenii se vor focaliza pe un alt episod ce le atrage atenția. Vei lăsa viitorul tău să depindă de ceea ce gândesc alții despre eșecul tău?
Sper că te-am convins. Eșecul e parte din succes. Așa cum a spus Thomas Edison: “I have not failed. I've just found 10,000 ways that won't work.” (“Nu am eșuat, ci am descoperit 10 000 de metode greșite.”)
Acum că am stabilit că eșecul (temporar) e parte din rețeta succesului, haide să explorăm împreună ce poți face la greu.
Nu uita: „Dai viață lucrurilor în care investești energie.”
Energia ta este limitată, deci alege înțelept unde îți lași mintea să poposească și asupra căror acțiuni/activități vrei să zăbovești. Nu îți trăi viața conform unor decizii prestabilite de familia, anturajul sau cultura ta. Tu decizi! Mă auzi? Doar tu ești la cârma vieții tale. Alege să faci din EȘEC un aliat ce te va propulsa spre visuri îndrăznețe.
Te iubesc și am mare încredere în tine,
Carmen