Rezilienta

Draga mea,

Doar ce am încheiat o serie de bloguri despre a îndrăzni să trăiești pentru visurile tale. Totul bine și frumos până când, într-o zi, poate mai repede decât te așteptai, te trezești într-un loc potrivnic visurilor tale. I se întâmplă oricărui visător.

Draga mea, viața te va da peste cap. Viața este în parte ce planifici și în parte ce ți se întâmplă. În parte, lucruri pe care poți să le controlezi și în parte lucruri la care vei învăța să reacționezi. Reziliența este crucială dacă vrei să fii fericit și să îți clădești visurile.

Azi vin în fața voastră proaspăt ieșită dintr-una din cele mai adânci prăpăstii din viața mea, așadar nu vă vorbesc doar din experiențe vechi și din memorie. Am fost ispitită să nu pun pe hârtie aceste gânduri, dar am hotărât să o fac și ca un pas în procesul de vindecare, dar și de dragul transparenței și pentru a întinde o mână celor în nevoie dintre voi. Conceperea acestui mesaj a fost pentru mine extrem de dureroasă. Da, am scris cu lacrimi în ochi.

Reziliența este „capacitatea de a te ridica și a învăța din ceea ce te-a doborât; de a te asigura că nu te vei mai lăsa niciodată doborâtă de același lucru. Înseamnă să hotărăști că nu vei renunța, ci vei merge mai departe.” (Tamara A)

Îmi aduc aminte când o persoană pe care o respect foarte mult m-a întrebat odată cum reușesc să mă ridic întotdeauna. I-am răspuns fără să mă gândesc prea mult: “m-am obișnuit să am fața plină de praf (ca un luptător în arenă), să mă șterg și să mă ridic. Am hotărât să mă împrietenesc cu durerea/eșecul/pierderea temporară, de vreme ce nu ai cum să le ocolești.”

Reziliența este asemenea suspensiei de la mașină. Dacă mergi cu o mașină fără suspensii, e cumplit. La fel e și viața fără reziliență. Așadar sper ca experiența mea să te învețe cum să îți dezvolți acest “mușchi”, și tu.

Reziliența presupune curaj - curajul de a te ridica și a învăța din lucrul care te-a doborât. Ea este opusul fragilității. Fragilitate înseamnă să te lași afectat de orice și să-ți trăiești viața rănit sau mânios.

Oamenii rezilienți sunt oameni curajoși deoarece sunt dispuși să se uite în jur sau în sufletul lor, să confrunte lucrurile dureroase sau dificile, să și le asume și să se ridice încet.

De asemenea, ei învață să vadă circumstanțele dificile ale vieții nu ca pe niște piedici sau bariere ci ca pe niște rampe de lansare. Ei au atitudinea celui care spune: „Dacă am supraviețuit acestui lucru, nimic nu mă mai poate doborî”, sau „Va trece și asta.”

Americanii au o vorbă: “It will break you or make you.” („Te va înfrânge sau te va face om”.) ALEGE SĂ LAȘI DIFICULTĂȚILE SĂ TE FACĂ OM! Acceptă zilnic durerea, până te vei vindeca. Nu uita, e temporară.

Să dobândești reziliență presupune să cunoști înfrângerea. Am învățat că celor ce suferă mult și învață din asta, li se dă mult. Nu știu niciun om de succes pe care îl admir, care să nu fi cunoscut înfrângerea. Responsabilitățile mari aduc cu sine înfrângeri. Asta te ține cu fruntea sus și integru când viața devine dură.

TĂRIA DE CARACTER nu se învață pe culmea succesului. Durerea te PREGĂTEȘTE să ai succes.

Poți să fii recunoscător acum, pentru o clipă, pentru durerea ta?

Cum să dobândești reziliență?

Acum câteva seri eu am cântărit opțiunile: Să rămân în aceeași stare, cedând în fața circumstanțelor sau să decid să fiu arhitectul vieții și al visurilor mele. N-a trebuit să stau mult pe gânduri.

Ce m-a ajutat pe mine?

Schimbarea mentalității
Schimbarea perspectivei
Introspecția
Asumarea responsabilității
Darea de socoteală
O atitudine de recunoștință

Schimbarea mentalității: am decis în dreptul meu să nu iau în calcul renunțarea/resemnarea. În loc să gândesc ca o VICTIMĂ, gândesc ca un om VICTORIOS, cu orice preț. Acum câteva zile mi-a fost atât de greu (un sentiment de PIERDERE, nejustificat, care se asemuia cu o negură greu de scuturat) încât m-am dus la culcare hotărând că asta e cea mai mare durere pe care o pot îndura fizic, deci mă voi trezi de dimineață în ascensiune (din prăpastie). Asta a fost prima decizie importantă.
Schimbarea perspectivei: am făcut un pas în spate pentru a evalua situația cât mai obiectiv posibil (da, cu pix si jurnal). Cât e de grav? Exagerez oare? De obicei, cele mai grave lucruri nu sunt chiar atât de grave și de multe ori ce văd ca “worst case scenario” de pe fundul prăpastiei nu se întâmplă niciodată. Frica este o Mincinoasă! Am decis că nu voi lua decizii din teamă. Am comparat apoi lucrurile rele (și nemeritate) cu cele bune, deasemenea, nemeritate. De obicei cele bune le întrec pe cele rele cu 10/1.
Introspecția: am făcut un inventar sincer al vieții mele. Am făcut un efort real de a descoperi cum am contribuit EU la nefericirea mea, la starea pe care o percepeam. Vei vedea, capacitatea de a-ți schimba viața depinde mai mult de tine decât de circumstanțele exterioare. Gândește-te la tăriile tale, nu la slăbiciuni. Nu uita că, cea mai mare putere pe care o are cineva este chiar capacitatea sa de a se schimba.
Asumarea responsabilității: eu sunt arhitectul propriului meu destin. Deși de multe ori nu putem controla circumstanțele, sunt puține situațiile în care nu putem controla reacția noastră în fața lor. Planifică și fii prezent chiar și atunci când nu ai chef! Mi-am pus pe agendă lucruri care îmi aduceau bucurie sau satisfacție înainte de prăpastie și am sunat câteva prietene pe care le-am rugat sa mă ajute să mă țin de ele.
Darea de socoteală: e greu să lupți cu un dușman ascuns. Asigură-te și tu că ai câteva persoane de încredere (prieteni, mentori, instructori) cu care poți împărtăși lucrurile cu care te confrunți pentru a le aduce în lumină (auditoriul celor 5).
O atitudine de recunoștință: pentru fiecare victorie cât ar fi ea de mică, pentru fiecare lecție învățată, pentru chemarea care merge dincolo de mine, de a-i ajuta pe alții să facă același lucru. La câteva zile după aceste experiențe am fost invitată ca și speaker pe această temă la o conferință. Mi-am dat seama, în timp ce eram în fața oamenilor, povestind, și le vedeam fețele emoționate, care se identificau cu mine, că povestea mea fusese deja răscumpărată. Durerea mea devenise povestea mea ,care îi zidea acum pe alții. Un domn a venit la mine la final și mi-a mărturisit că, pănă și fața mi se transformase înspre finalul speech-ului (era medic domnul, sper că a avut instincte bune).

Vă las cu câteva gânduri de final:

Reziliența presupune să faci alegeri GRELE, să decizi că ceea ce îți dorești pe termen lung e mai important decât ceea ce vrei acum.

Singura decizie pe care ar trebui să o iei când ești în vale (prăpastie), este să nu rămâi acolo. Să te ridici și să înveți. Să nu renunți!!!

Acordă-ți timp, fii BUNĂ cu TINE! Nu te lăsa cuprinsă de amărăciune. Protejează-ți inima de aceasta! Lasă cicatrici care se vindecă greu. Fă tot ceea ce depinde de tine ca să ierți și să acorzi prezumția de nevinovăție, tuturor celor ce au contribuit la starea ta. Amărăciunea poate face numai rău, tuturor celor implicați

Concluzie:

Nu sunt și nu voi fi niciodată o victimă! Sunt cine spune Dumnezeu că sunt, iar promisiunile Lui mă definesc!!! Mă voi RIDICA! Mai puternică, mai înțeleaptă și mai hotărâtă să fiu pentru alții inspirația de a face la fel. Îți promit că va fi greu uneori, dar se va merita! Te vei ridica și tu împreună cu mine?