Cum visam

În ultimele săptămâni am vorbit despre a visa și a îndrăzni să trăiești (ȘI) pentru tine și visurile tale. Cred cu tărie că visurile noastre acompaniază chemarea divină de a ne lăsa amprenta într-o lume cu nevoi multe. Dar multe, dragilor iar cei ce își trăiesc visurile CURAJOS, nu egoist, au votul meu.

Cum ajungi să îți trăiești visurile? Cum facem asta practic? INTENȚIONAT este cuvântul cheie!

Nu, nu îți voi vinde ideea că e ușor, că AZI vei hotărî că îți vei urma visurile și gata... o vei lua pe urma lor. Va fi greu, serios! Va fi o luptă cu tine însăți în primul rând, o perioadă bună de timp.

Va însemna să îți asumi riscuri, să guști îndeaproape eșecul și durerea, să lucrezi la visul tău uneori vulnerabilă, chiar cu durere, chiar fără chef uneori… acestea sunt câteva costuri ale trăirii cu scop. Dar VEI TRĂI! Și VEI FI O INSPIRAȚIE!

Iată mai jos câteva aspecte practice de care ar trebui să ții cont în timp ce te ții de visurile tale, cu îndârjire.

  1. Fă-ți timp pentru tine: rugăciune, meditație, jurnal, mentori, „auditoriul celor 5” (despre asta în alt blog). E foarte important să descoperi ce e în inima ta neîntinată de cultură, așteptări, împrejurări. Dacă nu ești atentă la ce contează pentru tine îți vor face alții sau viața o listă de priorități. Te vei pierde și asta e o pierdere pentru NOI toți. Descoperă care îți sunt valorile, care este publicul tău (pe cine vrei să ajuți?), cum ești tu diferită de mulțime, ce soluții poți oferi? Cine ești TU?

  2. Înțelege că a trăi cu intenție e costisitor. Cei mai mulți se mulțumesc cu locurile ieftine din tribune, să stea pe margine și să judece, să critice, să-și dea cu părerea și să-și exprime votul. Oamenii vizionari înțeleg că succesul este acel drum lung și greu dintre CE VOR ACUM și CE VOR MAI MULT. Vino în arenă, fă-o chiar dacă ți-e teamă!

  3. Vrei să AJUNGI mai bine, FĂ mai bine!

    Ce anume trebuie să FACEM mai bine?
    Visurile noastre progresează din DA în DA. Va trebui să spui DA mai des inimii tale. Va trebui, paradoxal, să spui NU mai des lucrurilor (uneori bune) care te pot distrage de la ce e al tău.
    „Oriunde ai merge, mergi cu toată inima!”, zice Confucius, iar eu sunt de acord. Nu am regretat niciodată situațiile în care m-am dăruit cu totul, așa cum sunt, cu bune, cu rele.
    Mai jos îți las lista mea, sper să te ajute și să te inspire, deși ÎN TINE ai și tu propriul drum croit. Ai încredere în instinctele tale! Sunt aici dacă ai nevoie să procesezi împreună cu cineva. <3 

Ce fac zilnic (și ocazional):

  1. Obiceiurile matinale. Dimineața îmi ofer timp mie însămi (toți oamenii pe care îi apreciez au obiceiuri matinale). Mă trezesc înaintea copiilor (la 05:00 dimineața în ultima vreme) și mă dedic visului meu: rugăciune, meditație, blog, suc verde/smoothie, (bine, și cafea :)), sală de 3 ori pe săptămână, suplimente. De la astea mă abat rar.
  2. E esențial să îmi hrănesc trupul. El este cărăușul visurilor, să nu uiți, deci atenție la hrană, mișcare, odihnă, stres! Pentru a învăța să mă alimentez corect și să fiu în formă fizică, eu am urmat un curs de educație pentru sănătate (Știu, puțin cam extrem, dar așa sunt eu). Apoi am angajat un antrenor de fitness pentru a mă aduce la un nivel de fitness care îmi permite să fac ce am nevoie să fac pentru „a-mi realiza” cu succes visurile.
  3. Îmi hrănesc mintea: cărți bune, rugăciune, discuții constructive (auditoriul celor 5). Spune-mi ce citești (și aplici) ca să îți spun cine ești :). În familie avem o vorbă: „Leaders are readers” - voi posta curând o listă a cărților ce m-au format cel mai mult, poate te ajută.
  4. Mă împac cu mine și cu oamenii ZILNIC. Am învățat să iert și să mă iert. La ce bun să porți cu tine amărăciunea?
  5. Fac tot ce pot ori cer ajutorul. Colaborez. Când nu mă descurcam, făceam schimb de servicii cu alte mămici sau prieteni ca să fie câștig-câștig.
  6. Găsesc timp pentru creație (îmi pun timp deoparte, neîntrerupt, pentru a scrie ce gândesc, ce idei am, brainstorming și visare pur și simplu). EXTREM DE IMPORTANT. În mașină, în timp ce conduc cu muzica tare e momentul meu preferat :) (Știu, extrem). Îmi înregistrez audio toate ideile ce merită reluate ulterior.
  7. Fac ordine în spațiul și mintea mea. Dacă ai ști cât de mult contează asta…. la fel de mult ca spațiul de creație. A-ți goli mintea pe hârtie ori în fața cuiva de încredere te ajută să pui lucrurile în perspectivă și să le iei în ordinea importanței. Fă asta măcar săptămânal, dacă nu zilnic, 5-10 minute pe zi. Fă la fel și cu spațiul tău. Dezordinea mă încurcă și cu mici excepții îi încurcă pe toți. Începe cu a-ți face patul (este și o carte pe tema asta, știi?).
  8. Îmi evaluez misiunea constant. Evoluez și mă adaptez. Pe măsură ce, din DA în DA, experimentez succesul, mă obișnuiesc cu noi uriași. Cresc și în deprinderi, și în curaj. DAR, la început, te sfătuiesc, visează MARE (cât de mare poți) și începe cu pași mici. U N U L C Â T E U N U L.
  9. Lucrez la deprinderile necesare atingerii scopului meu, zilnic. De exemplu, dacă vrei să fii un blogger bun, citește zilnic un blog care te inspiră. Du-te la un workshop despre blogging, scrie (chiar dacă nu publici tot).
  10. Nu cerșesc INFLUENȚA, o merit. Mă înconjor de oameni mai deștepți decât mine în domeniile în care sunt slabă. Nu fi niciodată cea mai isteață/deșteaptă din anturajul tău!
  11. Îmi ALEG realitatea pe care mă concentrez. EXTREM de important!
  12. Planific și sunt EXTREM de consecventă. Dacă e în agendă, se va întâmpla. Dacă nu e în agendă, ȘTIU că va deveni legendă.
  13. Am renunțat la multitasking (OK, OK, încă lucrez la asta) și mommy guilt (despre asta într-un alt blog dar doar rapid aici și acum: mommy guilt e o poveste învechită pe care ți-o tot repeți și care vine din ce crezi că se așteaptă alții de la „mămicitul” tău.
  14. Nu am timp de negativism. Nu mă uit la știri, mă feresc de văicăreli (și plângăcioși cronici, implicit), critici sau bârfe. Nu mă las distrasă de lucruri ce nu contribuie la scopul meu, sunt incoruptibilă chiar în fața unor lucruri aparent „bune”.
  15. Nu caut să fiu expert în toate. Nu vreau să fiu bună la toate, ci să fiu bună, selectivă, în câteva domenii în care să pot acționa zilnic, cu pasiune și autenticitate.

Te las cu un ultim gând: visurile tale nu sunt la întâmplare. De vei alege să le urmărești cu consecvență s-ar putea să schimbi vieți, pentru totdeauna. TOȚI sunt invitați, FOARTE PUȚINI ajung!


Te iubesc,

Carmen