Azi dimineață am avut o conversație super mișto cu fiu-miu. Nici nu deschisesem bine ochii și-l aud trântindu-se lângă mine în pat. Deși și el se trezise chiar atunci, era deja foarte vorbăreț.
Nu trebuie să vă mai spun cât de tare mă dureau urechile căci nici nu apucasem să iau prima înghițitură de cafea. Am încercat însă să-l liniștesc întinzându-mă lânga el și mângâindu-i părul.
Cum primește puțină atenție, cum încep discuțiile:
“Mami, dacă îmi fac temele mai repede, pot primi puțin timp în plus pe tabletă?”
“Nu”
“Păi de ce nu?”
“Pentru că temele sunt treaba ta, nu ai nevoie să fii răsplătit pentru ele. Le faci pentru tine.”
“Dar mama, atunci cum de pierd timp pe tabletă când fac prostii?”
Liniște.
“Păi… întreabă-l pe tati că el face asta.”
“Dar tu ești șefa în casă.” (Nu e adevărat, dar e șmecher rău băiatul).
“Hai mama, te rog.” (Apropos, nu-mi mai spune mami de câteva luni și da, sufăr.) ”Vorbești cu tati să găsească și el alte consecințe? Că tot îmi ia timp de la tabletă și evident nu funcționează.”
Mă abțin să nu izbucnesc în râs.
“Ai tu ceva idei?”
“Time-out?”
“Nu, am citit recent că nu e bun pentru că separă copilul de părinte - sursa lui de atașament - când este cel mai vulnerabil.”
“Nu e bun? Dar voi ați făcut cu noi.”
“Da, am făcut multe greșeli. Am făcut ce știam atunci, dar toată viața învățăm, amice!”
“Mergem pe Google?”
Deja nu mă mai pot abține și râd.
“Nuuuu, prefer să te cunosc pe tine și să avem consecințe care să te ajute cu acele obiceiuri pe care trebuie să le schimbi. Și e de preferat să o facem împreună.”
“Am o idee. Eu îți cer ție să schimbi ceva la tine și în schimb tu îmi ceri mie.”
“Ok, ce vrei să schimb la mine?”
“Mama, știi când te enervezi pe unul dintre noi - cum a fost aseară cu Julia - și apoi vorbești și cu ceilalți, ca de exemplu cu mine, pe același ton? Ai putea schimba asta? Pentru că mă face să mă simt inconfortabil.”
Înghit în gol.
“Aș vrea tare mult să fac asta. Îmi mai amintești tu când uit?”
“Da. Tu ce vrei să schimb în comportamentul meu?”
“Știi, când te simți neînțeles și încerci să-ți explici punctul de vedere dar te enervezi și o faci pe un ton plângăcios și ridicat? Asta mă face să nu mai pot asculta.”
“Ok mama, dar cum să schimb asta?”
“Păi, începem prin a ne ruga pentru autocontrol.”
“Ce e aia?”
“E cea mai buna calitate a unui om și se manifestă în toate domeniile: dacă-ți vine să minți, să furi, să exagerezi sau să țipi.”
“Păi și tu și tati mai țipați uneori.”
“Păi și noi învățăm încă autocontrolul. E o lecție ce va dura toată viața.”
Tati strigă de jos: “Jayden, micul dejun e gata!”
El, leneș și vrând să mai moțăie lângă mami, nu răspunde. “Vezi tu, Jayden, acesta e un model de autocontrol. Să faci ceea ce trebuie în loc de ceea ce vrei.”
“Vin, tati!”
L-am ajutat și eu mergând cu el. Tot așa să ne începem diminețile! :)
Cu drag de voi și iubire față de copiii voștri,
Carmen
PS: Aseară am făcut pentru prima dată un soi de musaca de cartofi. Zic un soi deoarece eu adaptez toate rețetele gusturilor noastre. Jayden a zis că e cea mai bună mâncare pe care am făcut-o vreodată și că dacă nu o pun în caietul de rețete nu mai avem ce discuta. :) O scriu în blogul următor!