E aproape de amiază, sunt trează de la 5 am și patul e încă nefăcut. Plouă! Poate d-aia? Sau poate pur și simplu azi e o zi de tolăneală, ceea ce rar îmi permit. Profit că mai am socrii la mine în vizită câteva zile și copiii sunt ocupați, jucând cărți și jocuri de masă cu ei. Ce bine, că eu fac prea puțin asta! :)
Tolăneala la mine înseamnă o cafea bună, laptop în brațe, citit câteva bloguri mișto (scriitorii sunt cititori întâi), ascultat câteva mesaje inspiraționale (4 la număr azi, vă ziceam că e zi de tolăneală), un jurnal și un pix, un strugurel de buze, Melissa (ulei esențial) și un teanc de cărți. Doar ce am terminat una bună: “Make your bed” de Admiral William McRaven.
Deci da, azi am avut parte de multă inspirație și-mi vine rândul mie acum.
Azi aș scrie despre cum poate SPERANȚA influența lumea. Este și unul dintre capitolele cărții menționate mai sus.
E într-adevăr impresionant ce poate face SPERANȚA și la fel, lipsa acesteia.
Experiența ultimelor luni ar trebui să ne fie suficientă ca și dovadă că lipsa de speranță face oamenii ușor manipulabili. Și dacă mă doare ceva tare când mă uit la România acum, este tocmai asta: cât de ușor suntem manipulați, cât de ușor ne lăsăm păcăliți și prinși în acest joc de-a barba oarba. Cum am ajuns aici? De ce oameni atât de inteligenți și rezilienți aleg baticul (de acoperit ochii), în loc de binoclu (studiu)? Mai ales că reziliența e mama învățăturii când este vorba despre a fi orientați pe soluții.
De câteva luni trăim cu frică încât am devenit dependenți de ea, nu putem să ne desprindem. Continuăm să ne hrănim cu lucruri care nu ne folosesc, care ne fac rău și vor face rău multor generații de acum încolo. Dar ne alimentează dependența. :( Și ne simțim parte din “ceva”.
Sunt săpate adânc în noi frica, nepăsarea și resemnarea. Suntem mânioși și nu ne asumăm nicio parte din vină. “E la ei” zicem, dar nu știm cine sunt ei. Ridicăm din umeri și dăm drumul la încă o tură de știri.
Ne-am învrăjbit unul împotriva altuia și frica ne face nu doar egocentrici, ci ne ține și cu sabia la gâtul celor care nu văd lucrurile la fel ca noi.
Vreau să vă propun o alternativă.
În loc de noi versus ei (și nu mă refer aici la autoritățile care ar trebui să ne apere interesele, ci la ei, vecinii noștri, oameni cu care am împărtășit momente frumoase sau măcar politețuri și salutări calde), ce-ar fi dacă am fi de acord cu următoarele: că avem realități și percepții diferite, că venim din contexte diferite, avem moduri diferite de a face față provocărilor, abilități diferite de a citi informații științifice etc. Prin urmare, în loc să căutăm să-l convingem pe celălalt de dreptatea noastră, ce-ar fi să încercăm mai degrabă să ajungem împreună la adevăr? Dar nu cu degetele arătate unul spre altul, ci spate-n-spate (am scris asta intenționat, ca să sugerez imaginea în care doi indivizi sunt unul cu spatele la celălalt și luptă împreună împotriva vrăjmașului, știindu-și spatele acoperit). E o imagine mult mai atrăgătoare, nu?
Incert este și va mai fi. Greu este și va mai fi. Dar dacă am reuși să fim acei câțiva de care are nevoie comunitatea noastră, cu arătătorul spre speranță? Cum ar arăta ziua ta, cum ai lua decizii azi dacă ai ști (spera) că mâine te vei adapta, vei ști cum să gestionezi situația, vei fi mai puternic/ă? Dacă ai crede în oameni și ai întâmpina răutatea cu bunătate, neîncrederea cu credință, frica cu liniște interioară?
Dar te întrebi: cine ar trebui să lase primul arma jos? Ei bine, cel căruia îi pasă cel mai tare de adevăr și reconciliere. Cel care are primul încredere în umanitate și în Dumnezeu. Cel care are SPERANȚĂ.
“Speranța nu este o dorință pasivă, ci o abordare activă a vieții atunci când ne dorim ceva, când avem un scop clar în minte. Și deși poate fi greu, vom dezvolta un plan care să ne aducă mai aproape de unde am vrea să fim. Nu înseamnă să-ți dorești în mod delirant să dispară anumite realități, ci să ai claritate în viziune. Asta mă ajută să mă simt împuternicită și mai puțin stresată.” Polly Campbell
Cercetările spun că speranța ne ajută să facem față anxietății și stresului pe care le resimțim din plin acum. Speranța ne motivează spre acțiune pozitivă care e absolut necesară în vremuri grele. Când ai speranță că lucrurile vor fi bine, nu doar că te vei mișca în direcția lor în mod proactiv, dar vei face alegeri mai bune, zi după zi. Oamenii care cultivă speranța în viața lor se simt mai în control (suntem conduși mai mult de emoții decât de rațiune/cogniție). Cu cât ne putem gestiona mai bine emoțiile, cu atât mai încrezători vom fi în ziua de mâine.
Cum arată asta practic?
Anxietatea și panica sunt preponderent prezente în familii zilele astea. Deși acum ele sunt doar stări, dacă le alimentăm zilnic, lăsând necontrolat monologul intern și expunerea la informații dăunătoare, ele pot deveni stări permanente, adică boală.
O persoană care își recunoaște anxietatea (e fie pierdere de energie să te prefaci că nu există, fie nebunie curată) însă are abilitatea de a pune lucrurile în perspectivă - “Orice va fi este mai bine decât frica permanentă și anxietatea” sau “Cum mă ajută să mă focalizez constant pe sentimente negative?” - se va putea liniști.
Brene Brown spune că în perioade încărcate de anxietate, reacționăm de fapt la o pierdere a controlului. Dacă suntem conduși de emoții mai degrabă decât de rațiune, a nu pierde controlul asupra emoțiilor este extrem de important. Tot Brene spune că anxietatea e o funcție de grup, este extrem de contagioasă (cea mai contagioasă stare spune ea) și alimentată de grup/comunitate (MEDIA, sună familiar?). Ea ne sfătuiește că în această perioadă e bine să spunem pe nume sentimentelor cu care ne confruntăm, să le întâmpinăm cu compasiune față de noi înșine, care va genera apoi compasiune pentru cei din jur. Compasiunea ne va oferi relaxare, calm, care de asemenea sunt contagioase. Opusul este ceea ce vedem noi acum - tabere de oameni încrâncenați și dezbinați.
Au fost luni grele și pentru mine, dar vreau să împărtășesc câteva lucruri ce m-au ajutat pe mine și sper să-ți fie și ție de folos.
A fi un om plin de speranță nu înseamnă ca ești “ dus cu pluta” și nici că ești pe barbiturice. Nu înseamnă că ignori provocările și că te pui (pe tine sau alții) în pericol, nici că ești în negare, ci este o încredere neclintită în Dumnezeu, în omenire și capacitatea ei de a se ridica mai puternică (și mai smerită sper). Înseamnă că te vei înfățișa în fiecare zi pregatit/ă să o întâmpini, cu bune și grele, cu încrederea că vor veni zile mai bune. Îți vei gestiona gândurile și sentimentele, pe care le vei sprijini apoi cu acele obiceiuri bune ca cele mai sus menționate. Îți vei închipui și vei lucra cu creativitate spre rezultate BUNE pe care ai puterea să le influențezi.
Adevărul este că suntem sub presiune, stresați și trebuie să ne uităm cu empatie și compasiune unul la celălalt și să fim catalizatori ai speranței și bunătății. Tot de la Brene am învățat recent că nu există limită pentru empatie și compasiune, nu sunt zăcăminte ce se termină la un moment dat, ci dimpotrivă. Cu cât le folosești mai mult, cu atât se înmulțesc! Sunt daruri de care suntem toți capabili.
Ce poți face azi pentru tine? Vezi dacă lista de mai sus ți se potrivește. Ce poți face pentru alții? Postează pe social media acest articol și scrie VREAU SĂ FIU SPERANȚĂ. O vei face? Pentru mine, pentru noi toți?
Eu pot face față la mult greu atâta timp cât am SPERANȚĂ (și credeți-mă, sunt un student al greului... așa a fost să fie)! Speranța e contagioasă! Mai contagioasă decât amenințarea curentă!
Închei cu rugăciunea lui Francisc de Assisi. Sper să vă inspire.
“Doamne,
Fă din mine un instrument al păcii Tale.
Unde este ură, eu să aduc iubire,
Unde este vină, eu să aduc iertare,
Unde este dezbinare, eu să aduc unitate,
Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,
Unde-i îndoială, eu să aduc credinţă,
Unde-i disperare, eu să aduc speranţă,
Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,
Unde-i suferinţă, eu să aduc bucurie.”
Cu dăruire și speranță
Carmen